CÂND SERVICIUL TE OMOARĂ, NU E ACCIDENT DE MUNCĂ

epuiyare la munca

By Ioana Răduca

Munca n-a omorât pe nimeni. Zice o vorbă veche românească. Cum spuneam, e veche. În România lui 2016, munca te mai zdrobeşte, măcar din când în când, cu capul de tastatură (sau birou sau patul bolnavului sau asfalt sau schelă sau tejghea sau sau… completaţi dumneavoastră) pentru că nu avem nici legi, nici viziune.

Echipa de fotbal a Islandei ne-a făcut pe toţi fanii ei la Campionatul European de Fotbal. Un miracol, un exerciţiu de voinţă, o demonstraţie perfectă de limite depăşite. O echipă antrenată de un stomatolog şi cu jucători cu job-uri stabile din afara sportului. Dar, care vine dintr-o ţară care vede undeva în viitor.

„Ca să ne pregătim pentru viitor trebuie să gândim atipic (out of the box)!” spune Poul Nielsen în raportul care vorbeşte despre viitorul pieţii muncii în ţările nordice (Citiţi articolul, merită! Dar, reveiniţi penru continuare aici). Un raport care arată cum trebuie să rămâi competitiv într-o eră a globalizării, într-o eră în care doar cel mai puternic rămâne să răsufle în ceafa şefului. Nordicii se luptă acum să-i aducă pe cei care au trecut de 60 de ani la şcoală. Nu de alta, dar speranţa de viaţă a crescut, vor rămâne mai mult în câmpul muncii şi e păcat să nu ştie ce şi cum face sau aşteaptă generaţia Facebook şi fac şcoli speciale pentru asta. Noi n-am învăţat nici măcar lecţiile din secolul trecut:

Scurta istorie a stresului la muncă

1936. Stresul e definit, clar, din punct de vedere medical.
1970. Epuizarea la locul de muncă sau sindromul Burnout sunt definite, încep să fie studiate, recunoscute ca diagnostic medical şi duc la schimbări, încet-încet, în legislaţia muncii din Occident.
2009. E ultimul an pe care Raluca Stroescu a apucat să-l vadă cum curge până-n aprilie, sub ochii ei. Avea 31 de ani, era director de audit într-o multinaţională şi a fost găsită într-o duminică după-amiază fără suflare, căzută peste două dosare, la ea în casă. A fost momentul în care România a început să discute despre epuizarea la locul de muncă. Doar să discute.
2016. Ralucăi Stroescu probabil i s-a făcut în micul cimitir din Ploieşti parastasul de 7 ani, discuţia ce se aprinsese ca o tornadă naţională s-a stins, iar România e în acelaşi punct. Fără legislaţie clară care să definească ce înseamnă stresul şi epuizarea la locul de muncă. Deci, dacă astăzi cazi lat cu capul pe tastatură la serviciu, să ştii că nu e accident de muncă.

5121772432_0bc99ce54d_o

CÂND SERVICIUL TE OMOARĂ, NU E ACCIDENT DE MUNCĂ

 

  • munca omoară, dar nu e accident la locul de muncă pentru că nu avem legi clare;
  • deşi stresul la locul de muncă e clar definit de ţările civilizate, noi încă nu l-am încadrat în acte normative;
  • Stelian Sarla vorbeşte în video de mai jos despre „sindromul de duminică după-amiază”, despre semnalul că nu e bine la tine la serviciu
  • toţi am avut momente de cumpănă la job, dar e o diferenţă clară între scârbă şi oboseală
  • puţini iubesc ceea ce muncesc

Când trebuie să intri în panică

Stelian Sarlea e manager. Manager într-o reţea medicală privată. Manager care a terminat şi Medicina. Ştie cum e să fii angajat, dar a trecut şi prin experienţa de a fi angajator când şi-a construit propria afacere. Acum analizează bolile pe care românii le capătă la serviciu şi felul în care şefii le tratează sau le previn.

 

Îţi sună ceva cunoscut din ce ai auzit în interviul de mai sus? E foarte posibil. 28% dintre cei care lucrează în ţările din Uniunea Europeană (nivel măsurat de Eurostat şi confirmat la noi de un raport din 2013 al Institutului pentru Protecţia Muncii) suferă din pricina stresului la locul de muncă, iar 50-60% din totalul zilelor de muncă pierdute sunt din cauza stresului. Statisctica cel mai probabil NU e corectă din moment ce România e ţară membră UE, dar NU îşi numără angajaţii stresaţi. Deşi din 2006 avem Hotărâre de Guvern care garantează sănătatea şi securitatea la locul de muncă, stresul nu e recunoscut ca factor aducător de necazuri, deci epuizarea la serviciu (sindromul Burnout) NU poate fi diagnostic.

Cum te simti la serviciu

Cum e munca în străinătate?

– Care e practica internaţională atunci când vine vorba despre epuizarea la locul de muncă (de la obligaţiile angajatorului până la felul în care se face diagnosticarea, tratamentul recomandat, decontarea cheltuielilor medicale)?

În primul rând, la nivel internaţional există proceduri bine definite pentru prevenţia şi identificarea acestui sindrom. Statele europene, în particular, folosesc date ştiintifice şi statistice, prin care abordează stresul profesional ca o problemă complexă de sănătate şi securitate în muncă. Se pune mare accent pe prevenţie, prin normarea corectă a activitatii, punandu-se accent pe obiectiv si pe exploatarea talentului fiecărui angajat. Mai pe româneşte, omul potrivit la locul potrivit. De multe ori burn-out-ul e o consecinţă directă a lipsei unei culturi organizţionale sănătoase şi/sau a unei definiri defectuoase a activităţii fiecarui angajat de către managerul său.
– Cât de serioasă este problema epuizarii la serviciu la nivel internaţional, ce arată statisticile? Sunt ţari care au programe de prevenţie pentru asta sau care cheltuiesc bani pentru tratarea eficientă a acestor afecţiuni?

Extrem de serioasă. Dacă un eveniment medical clar, chiar şi grav, are ca o consecinţă tratarea, recuperarea şi reintegrarea în muncă a angajatului respectiv, în cazul sindromului burn-out deja lucrurile se complică, în principal pentru că nu avem o evidenţă clară a diferenţei dintre normal şi patologic. De exemplu, o fractura de femur  e clară. Îl punem în gips, apoi recuperăm pacientul şi îl reintegrăm. Cu burn-out-ul nu e la fel de simplu. Mai degrabă sindromul burn-out este asemenea unei marei continue care sapă zilnic în faleză. Greu de şters complet urmele nefaste ale acestei afecţiuni.

Statisticile la nivelul statelor Uniunii Europene arată că incidenţa acestui sindrom este cuprinsă între 6% în Olanda şi 33% în Marea Britanie.
– De ce credeţi că, în România, sindromul Burnout e considerat mai mult ca o chestiune ce ţine de mofturile angajaţilor şi mai puţin o problema medicala serioasă?

Din două motive:

  • nu există o reglementare clară a acestui sindrom la nivelul legislaţiei securităţii şi sănătaţii în muncă;

firmele românesti, în marea lor majoritate, suferă de sindromul “heirupismului”, adică nu se definesc clar obiectivele, se schimbă pe parcurs priorităţile şi întotdeauna cei mai competenţi vor fi şi cei mai solicitaţi, deci primii care vor fi victimele sindromului; făăa manageri eficienţi, educaţi şi instruiţi, care să implementeze o cultură organizaţională sănătoasă cu sisteme de motivare şi recompensare direct proporţionale cu rezultatele obţinute de angajaţi, aceştia vor

  • simula tot soiul de afectiuni ca sa se protejeze de agresiunea pe care o resimt; iar ceea ce inca nu se cuantifica in cifre clare, cum e stresul la locul de munca, este un element pe care se da frecvent vina, astfel pierzandu-si din consistent real ape care o are

 

– Exista comunicare intre doctorii care descopera pacienţi ce sufera de sindromul Burnout şi Inspectoratul Teritorial de Munca? Datele stranse de doctorii care au de-a face cu astfel de cazuri sunt centralizate de vreo instituţie, sunt analizate?

In fiecare an, insitutiile medicale depun la DSP rapoarte statistice de evaluare a starii de sanatate a populatiei. Fiecare firma primeste, cel putin annal, un raport privind starea de sanatate a angajatilor. Se tine legatura cu ITM-ul, chiar am si organizat impreuna simpozioane in care am dezbatut diverse patologii ale angajatilor, inclusiv stresul la locul de munca. Totul, bineinteles, cu respectarea confidentialitatii pacientilor. ITM-ul este o institutie extrem de eficienta si care sprijina toate eforturile medicale de imbunatatire a starii de sanatate a angajatilor, dar, chiar si asa, in lipsa unei statistici nationale si a unor masuri legislative concrete, neputand actiona decat in spiritul legii, nu reusim sa prevenim si sa gestionam eficient sindromul de burn-out la nivelul marii mase a angajatilor.
– Putem vorbi despre un fenomen al epuizarii la locul de munca?

Da, se poate spune si asa. Avem de a face cu un fenomen iceberg. Noi observam doar varful, iar partea cea mai complexa, cu implicatii psiho-sociale si medicale este adanc inchisa in fiecare persoana in parte. Depinde de noi daca si cum o descoperim. Si mai ales ce vom face mai departe.
– Banii sau pasiunea pentru meserie – care credeţi ca este „motorul” care ne impinge sa cadem laţi cu capul pe tastatura la birou?

Cred ca presiunea sa se rezolve un anumit lucru. La randul meu am avut proiecte pe care le-am adorat si dupa care, chiar si dupa zile intregi de munca solicitanta, ma trezeam cu gandul la ce vreau sa fac in ziua respectiva. Am avut si proiecte care ma epuizau dupa doar cateva ore de munca. Nu cred ca tine de pasiune. Pasiunea ofera, implicit, energia, determinarea si motivatia pozitiva de a definitiva acel lucru. Mai degraba are de-a face cu atitudinea negativa, “sa nu-mi pierd job-ul”, “sa nu intarzii cu creditul”, “sa nu urle seful la mine” etc. Astfel, munca devine o povara pentru indeplinerea unei obligatii, fara nicio urma de pasiune sau de implicare. Deci, din cele doua, banii sau pasiunea, teama de a nu avea probleme financiare devine o povara care ne impinge catre stress si burn-out.
– Pe termen lung, care consideraţi ca ar putea sa fie efectul la nivel naţional al neanalizarii acestei probleme medicale?

Va fi un carusel pe care il vedem acum in domeniul medical, dar din pacate ireversibil. Sistemul medical in ansamblul sau nu a oferit suficienta motivatie pentru a pastra medicii in tara, iar acum ne confruntam cu o criza de medici pe care o simtim in fiecare zi, chiar si in marile orase universitate. Daca printr-o mobilizare nationala se pot schimba lucrurile si putem adduce medicii inapoi in tara, in cazul in care vom avea angajati majoritar afectati de sindrom burn-out, va fi ireversibil. Ca sa nu mai discutam de costurile combinate – costul recuperarii acstor personae si costul companiilor care vor trebui sa caute iar si iar angajati valizi si cu putere de munca. Revin la proverbele romanesti: omul sfinteste locul. Exista companii in Romania care au programe de prevenire si management a afectiunilor, inclusiv a stresului la locul de munca. Am si coordonat doua dintre aceste proiecte, am ramas cu un mare respect pentru managerii care isi pun astfel de intrebari: cum imi pot face angajatul mai eficient, oferindu-i cat mai putin stress si cat mai mult din ceea ce ii place sa faca? Si rezultatele se vad in cifrele lor de afaceri. Un vechi principiu din management spune ca angajatii parasesc managerii, nu companiile. Valabil si in cazul retentiei angajatilor.

  1. Fiind ultima intrebare, prefer sa incheiem intr-un ton optimist. Acela ca se poate si ca nu depindem de masuri legislative la nivel national pentru a preveni burn-out-ul. Depinde de fiecare manager sau CEO sa ii pese, la modul real, de cei care ii construiec zi de zi si clipa de clipa firma, calitatea si imaginea pe piata. Sta in putea si in bunul simt al fiecarui manager sa ofere angajatilor sai sprijin, apreciere cand e cazul, mustrare constructiva cand e cazul, recompensare cand e cazul si programe de evaluare si imbunatatire a starii de sanatate. Si da, e posibil, real si fezabil.

Iar dincolo de managerii de la locul de munca, exista si dimensiunea personala a fiecarui angajat, care poate preveni instalarea sindromului de burn-out: de la resetarea acivitatii zilnice (hobby-uri, diferentierea intre viata personala si cea profesionala, o dieta echilibrata, igiena somnului, prioritizarea activitatilor la locul de munca in functie de urgent si importanta) si pana la redefinirea traiectului profesional sau a job-ului ocupat, exista solutii.

TO BE CONTINUED

Save

Despre Autor

Posteaza un comentariu