ROMÂNIA SE PREGĂTEȘTE SĂ IASĂ DIN ISTORIE

romania depopulata

România se evaporă. De la an la an, suntem tot mai puțini și tot mai bătrâni. Tinerii pleacă din țară, iar profesioniștii ajung să lucreze pentru mari companii din străinătate. Mortalitatea a depășit cu mult natalitatea, iar cuplurile care aleg să devină părinți sunt pe cale de dispariție. În primele cinci luni, ale acestui an, populaţia României a scăzut cu 37.515 de locuitori din cauza declinului demografic, ceea ce înseamnă o scădere medie, a populației, cu 247 de persoane, pe zi.

romania depopulata, sate pustii

Imaginați-vă, următorul scenariu! România anului 2050.  De sate s-a ales praful. Casele stau să cadă, iar ulițele tânjesc după picior de om, dar nimeni nu a mai călcat pe pământul, împânzit de buruieni, de ani de zile.

Multe orașe sunt acum refugiu pentru câinii fără stăpân.  Până și cele încă locuite, par pustii. Din când în când, zărești pe stradă câte un bătrân, cu baston, care merge agale, spre nicăieri. Are o locuință, pentru care încă plătește rate la bancă, copii nu a făcut, pentru că în tinerețe a fost captiv la un loc de muncă, plătit cu minimum pe economie. Cu ce să mai hrănească încă o gură, își spunea atunci? Acum, regretă, dar e prea târziu. România deja a ieșit din istorie.

E un șcenariu dramatic, însă cât se poate de real, dacă trendul demografic se menține. Cu o populație de 15 milioane de locuitori, sau poate chiar mai puțin, în 2050, țara noastră va fi doar o bucată de pământ despre care nimeni nu va mai vorbi. Poate doar în cărțile de istorie se va scrie ceva, dar nu prea multe și, cu siguranță, nu de bine.

România, e vremea să te trezești!

De 26 de ani încoace nu s-a luat nicio măsură pentru încurajarea natalității. Doar de câteva luni se vorbește despre un program anti-sărăcie și despre remunerarea femeilor care au născut, mai mult de trei copii. Sumele alocale sunt însă mult prea mici, între 630 și 1000 de lei, pe lună.  Să luăm exemplul Rusiei. Aici, o femeie primește 9 mii de euro, ajutor de la stat, la primul copil și 7 mii la al doilea. Se compară oare cu cei 600 de lei, din România? Un calcul simplu arată ca banii abia acoperă laptele praf și scutecele, într-o lună. Doar că un copil nu are nevoie doar de atât. Are nevoie de siguranță. De un viitor.

Și, ce viitor le asigură România? Să vorbim punctual. Învățământul este gratuit, dar nu prea. Universitățile sunt de top, dar numai la nivel național, pentru că țara noastră nu are nicio instituție de învățământ superior în top 500 mondial. Locuri de muncă ar fi, însă doar atunci când un angajat cu vechime, într-o instituție de stat, iese la pensie. Competitivite? Nici gând, că doar toți tinerii olimpici au plecat la universități din străinătate și au rămas în străinătate. Și-au construit acolo un viitor, departe de țara care nu le-a oferit nimic, niciodată.

Țara în care înmormâtarea unui interlop eclipsează chiar și un război

Specialiștii spun că suferim de sindromul bizantin. Mai exact, ne focusăm atenția asupra lucrurilor neimportante și uităm esențialul. S-a mai întâmplat asta, de-a lungul istoriei, iar sfârșiul a fost tragic.

Să luăm un exemplu. În urmă cu doar câteva luni, în timp ce toată Europa asista la o vizită istorică, cea a Papei Francisc care a mers în insula Lesbos, Grecia, pentru a vizita taberele de imigranți, pe toate posturile de televiziune românești se transmitea înmormântarea lui Fane Spoitorul. Funeraliile interlopului au fost urmărite de tot poporul. Probabil, cu mititeii și berea în față, au privit,  plini de emoție, defilarea mașinilor de sute de mii de euro, ale rudelor și prietenilor interlopului și, tot probabil, au vărsat o lacrimă, cu gândul că ei nu vor avea niciodată atât de mulți bani. Au oprit apoi televizoarele și s-au resemnat, cu traiul pe care îl duc.

Depopularea, atentat la siguranța națională!

Ce au făcut oficialii în ultimii ani, pentru a încuraja natalitate? Teoretic, au elaborat planuri, cu măsuri concrete. Practic, doar au aruncat vorbe goale, ca să închidă gura populației.  Depopularea este o problemă de siguranță națională. Am întrebat Administrația Prezidențială ce măsuri sunt prevăzute, în perioada următoare. Pe noi, răspunsul nu ne-a luminat.

” În conformitate cu prerogativele conferite constituțional și legal Preşedintelui României și Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, abordarea unor asemenea problematici, cum sunt cele privind scăderea natalităţii şi a demografiei, în general, fac obiectul, la acest nivel, al unor analize de sinteză documentară, concretizate în decizii prospective, de natură strategică, astfel cum sunt tratate aceste tematici în Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019, aprobată de către Parlamentul României(…). Prin aprobarea de către CSAT a acestei Strategii, s-a stabilit adoptarea de către autorităţile publice, responsabile în domeniu, a unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi reducerea disparităţilor de dezvoltare, la nivel teritorial. În executarea acestei dimensiuni strategice, precum şi a legislaţiei aferente, instituţiile publice cu competenţe în domeniu implementează diferite măsuri, programe, acţiuni concrete în vederea prevenirii decalajelor, menţinerii în parametri normali a acestui fenomen, ce afectează aproape toate ţările civilizate. „

Cu alte cuvinte ar exista o strategie națională, doar că efectele nu se văd și sperăm să nu fie prea târziu atunci când se va întâmpla ceva concret.

  • în 1960, România avea 18 milioane de locuitori, iar în 1990, 23 de milioane
  • România are acum puțin peste 19 milioane de locuitori
  • dacă vor fi luate măsuri de redresare, populația ar putea reveni la creștere, abia peste 60 de ani
  • în anul 2050, România va avea puțin peste 14 milioane de locuitori

Am întrebat și Ministerul Sănătății…

„Ţinând cont de faptul că între fertilitate şi natalitate există o legătură directă, intensitatea fertilităţii determinând nivelul natalităţii, putem spune că una din măsurile aflate în derulare la nivelul Agenţiei Naţionale de Programe de Sănătate din cadrul  Ministerului Sănătăţii se realizează prin Programil Național de Transplat de Organe, Țesuturi și Celule de Origine Umană, care are ca obiectiv tratamentul infertilităţii cuplului.
Beneficiarii subprogramului: cuplurile infertile, definite drept cuplurile care nu au avut capacitatea de a se reproduce, fără a folosi mijloace anticoncepţionale, timp de 1 an de zile, de activitate sexuală, neprotejată sau cărora li s-a diagnosticat o afecţiune incompatibilă cu reproducerea, pe cale naturală(…), conform unor criterii stabilite prin Ordinul MS nr 386/2015, cu modificările și completările ulterioare.”
 fertilizare in vitro
  • 850 de cupluri vor beneficia în 2016 de o procedură de fertilizare in vitro, gratuită
  • programul a fost extins de la 150 la  300 de la cupluri
  • șansele de reușită, după prima procedură, sunt de nici 30 la sută
  • o procedură de fertilizare in vitro costă, cel puțin, 1500 de euro
România este țara care nu a reușit să reglementeze statutul mamelor surogat. Deși, cererea e mare. Multe cupluri aleg să meargă în străinătate, ca să poate avea un copil, cu ajutorul altei femei.  Autoritățile din țara noastră, deși au un proiect de ani de zile, care zace în Parlament, nu au reușit să ajungă la un consens. Totuși, mamele surogat există în România, dar sunt în afara legii. Cine vrea o mamă purtătoare, o găsește pe internet și negociază direct cu ea costurile sarcinii. Cine vrea să respecte legea, merge în străinătate. În Germania, de exemplu, un copil născut de o mamă purtătoare, costă chiar și 30 de mii de euro. Da, cu atât vine pe lume un copil contra-cost, iar clienții nu lipsesc. E realitatea românească, una tristă, care însă nu pare să impresioneze pe nimeni. Protestând, de pe canapea, poate nu vom schimba nimic, însă vom demonstra că încă mai există români cărora le pasă. Români care vor o țară a lor, o țară pe care să nu o părăsească, ci să o dezvolte.
 Ce se va întâmpla cu România, dacă nimeni nu va lua nicio măsură, acum? Va deveni o țara care va importa forță de muncă din China sau Africa. O țară fără identitate. O Românie fără români.

 

Save

Despre Autor

Alecsandra

Comment(1)

  1. REPLY

    GIM says

Posteaza un comentariu