PLĂTIM SCUMP SĂ MÂNCĂM BOALĂ

carne, maria, stricata

“Când prinde mâzgă, de aia, carnea, o spălăm cu apă, în spate, la robinet!
  Ştergem şi mucegaiul ăla alb de pe preparate, cu carpe.” Angajata unui supermarket

Este mărturisirea şocantă a unei tinere care munceşte într-un supermarket din România.  M-a implorat să nu-i dezvălui identitatea. Îi este frică de ce-ar putea urma. Câştigă 1200 de lei şi aceşti bani sunt tot venitul ei, lunar. Se teme să nu-l piardă, dar mai mult, se teme de ce-ar putea să-i facă şefii ei cu bani şi influenţă.

O să-i spun Maria, unul dintre miile de angajaţi ai magazinelor mari, obligaţi în fiecare zi să transforme mizeria din galantar în marfă numai bună de aruncat în farfurie.

RITUALUL DE ÎMPROSPĂTARE A CĂRNII

  • În magazine, mucegaiul de pe carne se spală cu apă şi oţet.
  • În restaurante, multă mâncare se prepară din produse expirate.
  • În România nimeni nu verifică în laborator, niciun aliment care intră în ţară, din străinătate.

Maria lucrează la raionul de carne şi preparate din carne. În spate, la munca de jos. În fiecare dimineaţă fetei i se face instrucţia. Preocuparea cea mai mare a şefilor de raion este să nu piardă nimic. Astfel, începe triajul. Carnea proaspătă nu interesează pe nimeni. Focusul mare este pe ce a rămas nevândut. De o zi, de două sau chiar de-o săptămână.  Bucăţile care arată mai bine dar au prins mâzgă pe ele sunt băgate repede sub un duş rece.  Atât Maria cât şi colegele ei spală carnea pănă când nici cel mai pretenţios cumpărărtor nu şi-ar da seama, nici în ruptul capului, că este veche. Pasul doi: aşezarea în galantar. Carnea proaspăt cosmetizată este pusă cât mai în faţă, să se vândă prima dată. Şi se vinde. La fel şi preparatele din carne peste care timpul trece şi mucegaiul… se şterge. Da, cu o cârpă umedă. Aşa au învăţat-o şefii pe Maria. Exact cum ai lustrui un pantof. Aşa se face cu pastrama, kaizerul sau cârnaţii.
Am întrebat-o pe tânără ce se întâmplă cu cele care chiar nu mai pot fi puse la raft, care se usucă şi prind culori ciudate. Eram sigur că se aruncă. Maria mă contrazice.

“La mâncarea gătită e dezastru. Acolo, toate sunt stricate!”

Acele preparate ajung în mâncarea gătită. Da, da! Aia pe care o savurăm noi, la prânz, la muncă. Aşa că nu mai e nicio mirare când auzi, aproape în fiecare zi, câte un coleg căutând cu disperare câte un Imodium sau Furazolidon. Asta în cel mai fericit caz…

MERGEM LA RESTAURANT. PLĂTIM MAI MULT, MÂNCĂM MAI… PROST!

La începutul verii, Protecţia Consumatorului a verificat peste o sută cincizeci de restaurante din Capitală. De la cele cu specific asiatic, până la cele cu mâncare românească.  Dintre ele, puţine au fost cele care au scăpat fără măcar o amendă. Care credeţi că au fost principalele două nereguli constatate?  Va citez chiar din raportul comisarilor:
“Utilizarea de materii prime şi semipreparate cu data limită depăşită.” Şi “Aprovizionarea de materii prime fără documente de provenienţă şi fără a avea posibilitatea de a stabili data durabilităţii minimale”
Adică… Ce mâncăm la restaurant? Ce ne vând oamenii aceia pe bani frumoşi plus bacşiş? S-ar putea ca nici ei să nu ştie exact.  Şi noi care credeam că în bucătăriile lor este exact ca în show-urile culinare, în mare vogă acum, de la TV.

Ultima data când statul ne-a dovedit că habar nu are ce se mănâncă în ţară a fost în cazul copiilor diagnosticaţi în lanţ cu sindrom hemolitic uremic, din Argeş. Nici atunci şi nici acum, nimeni nu ştie precis de unde au luat acei copii E-coli, bacteria care i-a dus la moarte. De ce? Pentru că la noi în ţară nu există evidenţe clare cu ce alimente intră şi ce se întâmplă apoi cu ele. Nimeni nu verifică, în laborator, mâncarea, iar producătorii, români sau străini, nu au nicio obligaţie. Un certificat, celebra marcă CE, obţinută uşor şi de multe ori pe bani, ţine loc de analize, care ar putea să spună dacă nu cumva ce băgăm în gură ne poate ucide.

„Nu mai e nevoie de lucrul acesta. Adică de mult, de tot orice produs care intra în România trebuia să-i dea toţi parametrii un laborator şi ăia şi ăia erau parametrii cu care mergea mai departe. Acum se vine cu acest certificat. Asta este diferenţa. Se injectează cu apă cu sare carnea, adică nu trebuie să vină din China ca să te omoare, poate să fie fabricat în România sau chiar în UE.” Victor Tărtăcuţă, director LAREX
România, spre deosebire de multe ţări europene, a distrus, încetul cu încetul, mai toate laboratoarele de control şi certificare a alimentelor. Acum, când se întâmplă câte o nenorocire ne plângem că n-avem centre de analiză acreditate şi nici bani pentru a testa produsele în străinătate.

Despre Autor

Posteaza un comentariu