DE 800 DE LEI AM ÎNVĂŢAT CĂ SUNT UN PROST

antreprenor, seminarii, bani

 

Să faci bani, să zâmbeşti, să stai în două picioare, să îţi înjuri şeful, să iubeşti, pare că pe toate poţi să le faci în ziua de astăzi doar dacă ai la activ cel puţin un curs sau seminar prin care un mare autointitulat antreprenor te învaţă şi cum să respiri. Insteresaţi sunt cu sutele. La noi, cam toţi vor să fie patroni. Cei mai mulţi cred că meseria asta te face bogat peste noapte şi niciodată, dar niciodată, nu vei mai munci.

Şi, cum ajungi la “borcanul cu miere”, dacă nu iei exemplu de la cei care spun că sunt deja acolo? Aşa a gândit şi Marius, un bun prieten de-al meu, corporatist şi patron începător. Fără să întrebe pe nimeni şi fără să clipească a plătit 800 de lei pentru un seminar în care îi erau prezentate “21 de moduri de a-ţi creşte afacerea”. De aici îl las pe el să vă povestească.

M-AM DUS CU OCHII ÎNCHIŞI, CÂND I-AM DESCHIS AM VĂZUT UN “JMECHER”

Când am ajuns, am zis că sunt la o întrunire a unei secte. Antreprenorul, cu un nume de pastor din Venezuela, intrase deja în scenă şi toată lumea aplauda frenetic, de zici că urma să le dea cineva, la fiecare, câte o mie de euro pentru start-up în afacere. Am uitat să vă spun că seminarul a avut loc într-o sala mare, opulentă, a unui hotel din Bucureşti. În ea, eram eu şi încă vreo 300 de viitori patroni. Bine, unii păreau mai mult acei visători, rupţi în c… care şi-ar da şi ultimul şfanţ pentru descoperirea adevărului absolut.

Începe prezentarea. În primul rând, omul din faţa noastră ne face proşti. Banii, în opinia lui, sunt în buzunarele noastre, dar noi, de proşti ce suntem, nu-i vedem. Nu ne-a explicat de ce nu-i vedem şi a trecut repede la o autocaracterizare: grădinar în străinătate, apoi angajat în vânzări, iar acum antreprenor. N-are nicio afacere, el face bani învăţându-i pe alţii cum să facă bani. Iar replica asta a copleşit o parte din audienţă, care, s-a ridicat în picioare şi a început a striga – Bravo!

bani, seminarii, antreprenor

 

„Bravo” pentru ce? Că am în faţă pe unu’ care n-a făcut şcolă nici câtă vacanţă am avut eu? De fapt, bravo că mi-a scos banii din buzunar. Ăsta da antreprenor! M-am calmat şi am ascultat mai departe. Pe un videoproiector rulau nişte grafice. Nu le explica nimeni, dar, specialistul a început să ne toarne citate din Steve Jobs sau Rockefeller. Motivaţionale, e drept, dar pentru mine şi câţiva omuleţi din acea sala, care am mai citit câte o carte, erau chestii cunoscute. Nimic nou, nimic din care mâine să încep să mă îmbogăţesc.

21 DE MODURI DE A-ŢI CREŞTE AFACEREA

După vreo două ceasuri de vrăjeală ambalată perfect, vine şi partea pe care eu o aşteptam cel mai mult. Prezentarea celor 21 de moduri de a-mi creşte afacerea. Eram cu agenda şi pixul în mână, să nu cumva să ratez vreo virgulă. Primul sfat de la antreprenor: când mă trezesc dimineaţa, să mă gândesc intens la obiectivul de peste zi. Păi, asta fac şi acum şi cred că toţi oamenii normali o fac. În fine, e doar începutul, zic. Şi vine a doua idee. Să-mi fac un dreamwall şi să bifez fiecare obiectiv atins. Omul, e clar, s-a uitat la “Lupul de pe Wall Street”. Adică un perete pe care-mi lipesc eu poze sau înscrisuri cu obiectivele mele mă va ajuta să le ating? Dar, eu îmi cunosc obiectivele, fără să le am lipite pe perete… Şi dacă le-aş lipi, cum naiba aş ajunge la ele? Eu de asta am plătit! Să aflu cum să ajung sus!

Eu nervos, prezentatorul calm şi zâmbitor. Ne mai face vreo 10 minute proşti, iar acum am început să-l cred pe cuvânt. Un om cu capul pe umeri n-ar fi stat să asculte astfel de bălării pe 800 de lei. Niciun afacerist serios. Tocmai când mă pregăteam să plec, mai sărac şi mai neinstruit în ale afacerilor, omul mai vine cu un sfat. Să mulţumesc de fiecare data clienţilor mei aşa cum ne mulţumeşte el acum, pentru participare. Păi, bine, mă nene! Tu ai tot dreptul să-mi mulţumeşti, că şi eu şi restul de aici ţi-am băgat în buzunare câte 800 de lei, fix degeaba.  Dar, n-a zis nimeni nimic, niciun fluier, nicio huiduială, aşa că am ieşit cu o singură lecţie învăţată: pe viitor, să-mi văd naibii de treabă! Că vorba aceea – din muncă s-au îmbogăţit puţini, dar din vorbe doar jmecherii.

 

Despre Autor

Comment(1)

  1. REPLY

    Doru Dascalu says

    Mersi pentru articol. M-am amuzat copios. Îmi pare rău că l-am citit pe la ora 21. Era bine dacă îl citeam de dimineaţă că râdeam de unul singur toată ziua. Spune-i prietenului matale să se uite la „documentarul” Las Fiebinţi, difuzat de ProTv. Se va regăsi acolo cu siguranţă. Să fie mândru că face parte din cei 80% dintre românii adulţi care sunt prezentaţi în „documentar”.

Posteaza un comentariu