DE CE STAU CU MÂINILE-N POALA (CUMINŢENIEI PĂMÂNTULUI)

Cumintenia pământului, Brancuşi e al meu, Ultimul Tren, campanie, ministerul culturii

La început, Cuminţenia pământului păzea un hol întunecos, unde stătea nemişcată, lângă uşă. Proprietarul, care o cumpărase pe micuţă de la Brâncuşi, îi arunca, în fiecare seară, cheile în poală. Acum, moştenitorii vor 11 milioane de euro pe ea, iar ministerul Culturii zgreapţănă buzunarele românilor pentru mai bine de jumătate din sumă.

ULTIMUL TREN AL GRAMATICII

Campania are site, are clip de promovare.  Actorii români au sărit să apară în campania „Brâncuşi e al meu.”

Dar, n-a fost suficient. Românii n-au sărit cu banul. Filmuleţul alb negru care circulă pe net, de câteva zile, m-a revoltat, de-a dreptul. El e frumos, aşa, vizual. E lucrat impecabil. Dar, conceptul e revoltător. Copiii desculţi sunt invitaţi să-şi „scrie” istoria, adică să doneze pentru mândra mică de piatră, în timp ce bogaţii se plimbă cu trenul.

Da, eu înţeleg simbolismul, dar, dacă ne dăm culţi, măcar să fim culţi până la capăt. La sfârşitul filmului, pe ecran scrie „Hai că se poate.” Fără virgulă, fără semnul exclamării, ca şi cum nici autorii nu cred în îndemnul lor. Sau poate doar nu ştiu cum stă treaba cu ortografia.

O armată de oameni se ocupă de strângerea asta de bani. Cei de la Cultură au comisionat grupul de comunicare GMP (unde e domnul Felix Tătaru, cunoscut mai mult pentru derapajele de pe Facebook, în ultima vreme) şi Media Investment, parte a theGroup. Nimeni, chiar nimeni nu a sesizat ce lipseşte? Hai, că se poate!

NOAPTEA MINŢII

Dacă nu m-a enervat suficient clipul, am dat peste o ştire halucinantă. Copiii din centrele de plasament din Neamţ donează un leu din alocaţie pentru Cuminţenia pământului. Un simbol naţional, pentru care statul român cerşeşte bani. Cei de la DGASPC din judeţ, zic în comunicat, că „fiecare copil din centre este dispus să renunţe, lunar, la un leu din alocaţia pe care o primesc.” Serios? E „dispus”? Adică, s-a trezit el, de dimineaţă, şi a gândit „Sunt într-o dispoziţie să fiu generos!” sau cum? E clar, să mai trimitem copii în plasament la Neamţ, că acolo se învaţă altruismul şi, evident, se trăieşte cu fotosinteză.

Deci, cum? În total, la Neamţ, sunt 1.600 de copii în sistem. Asta înseamnă 1.600 de lei pe lună. Până când? Până când fac 18 ani şi nu mai sunt în grija statului? Până când se strâng cele şase milioane de euro?

BRÂNCUŞI NU E AL MEU.

Actorii români au sărit să apară în campania „Brâncuşi e al meu.”

Autorităţile au încercat, pe toate căile, să găsească bani pentru „Cuminţenie”. Au donat câte 100 de euro, să fie ei puterea exemplului. Au postat mesaje pe Twitter, pe Facebook în care au arătat ce bine e să donezi, că „Brâncuşi e al meu”. Mă scuzaţi că vă inoportunez, dar Brâncuşi nu e al meu. Brâncuşi era al celui care-i arunca, seara, cheile-n poală, când intra pe uşă. Iar, acum, este al statului român, care şi-l doreşte în patrimoniu. Aşa că, cine vrea Cuminţenia, să şi plătească pentru ea.

Acum vreo doi ani, într-o vizită la muzeul de artă modernă de la New York, am vrut şi eu să văd „Măiastra”. Era la etajul cinci, pe o platformă, împreună cu încă vreo patru lucrări de-ale sculptorului. Am ajuns la colţul lui Brâncuşi şi am plâns ca nişte proşti, înfundat, pentru că „Brancuziiii”, cum îi spunea, fonetic, curatorul…era francez.  Aşa scria în descrierea muzeului.

Până acum, toate smucirile oficiale au dus la strângerea a 362.000 de euro, în cinci luni. Planul era ca, până la 1 noiembrie, să se strângă şase milioane. Dacă nu, pierdem şansa să o expunem la MNAR, s-o vadă toată lumea. Ce nu e foarte clar e ce se întâmplă cu banii celor care cred că Brâncuşi e şi al lor. Cei care donează, în speranţa de a salva valorile româneşti, nu vor face altceva decât să alimenteze o ţeapă, tipic românească. Asta, dacă nu se pogoară Sfântul Duh să lase cinci milioane de euro în cont. Sau, poate mai mult, să rămână şi pentru următoarea operă pe care nu şi-o permite statul.

 

Despre Autor

Posteaza un comentariu